Urmărește-ne

Fotbal

Sheriff Tiraspol s-a calificat în optimele de finală din Conference League

Sheriff Tiraspol s-a calificat în premieră în optimele de finală din Conference League. După înfrângerea cu 0-1 de la Chișinău în fața lui Partizan, Sheriff s-a impus la Belgrad cu 3-1.
Gazdele au deschis scorul în minutul 13 prin olandezul Queensy Menig, dar Sheriff a întors rezultatul până la pauză. Cedric Badolo a transformat un penalty în minutul 22, iar Mouhamed Diop a înscris spectaculos la ultima fază a primei reprize. După pauză, senegalezul Diop a reușit dubla în minutul 47.
Antrenorul Roberto Bordin a folosit următorii jucători: Koval, Radeljic, Kiki, Zohouri, Kpozo, Atiemwen (Garananga 70), Badolo, Kyabou, Diop, Tapsoba (Darankoum 83), Rasheed.
Echipa tiraspoleană își va afla adversarul din optimi astăzi, 24 februarie. Sheriff va întâlni una dintre 8 echipe câștigătoare ale grupelor UECL: AZ Alkmaar (Țările de Jos), Djurgarden (Suedia), Istanbul Başakşehir (Turcia), Nice (Franța), Sivasspor (Turcia), Slovan Bratislava (Slovacia), Villarreal (Spania) sau West Ham (Anglia). Meciul tur este programat pentru 9 martie, iar returul pe 16 martie.

Publicitate

Ultimele știri

Mai multe din Fotbal