Tandemul Eduard Blănuță – Andrei Vicolaș va conduce campioana en titre FC Petrocub în faza a doua a Super Ligii, ediția 2024-2025. În staff-ul tehnic al echipei din Hîncești mai intră antrenorul de portari, Denis Romanenco și preparatorul fizic, Alexandru Onica.
Antrenor principal: Eduard Blănuță (53 de ani)
Antrenor secund: Andrei Vicolaș (42 de ani)
Antrenor de portari: Denis Romanenco (50 de ani)
Preparator fizic: Alexandru Onica (40 de ani)
Eduard Blănuță s-a născut pe 31 martie 1971 la Sărata Galbenă. Este unul dintre golgheterii echipei Petrocub în toate competițiile. A marcat primul gol al echipei în Super Liga. Petrocub a promovat în Divizia Națională în 2015 cu Eduard Blănuță în calitate de antrenor principal. La începutul acestui an a revenit la echipă.
Andrei Vicolaș este născut pe 26 octombrie 1982. În perioada 2014-2023 a activat la Dacia Buiucani. Cu echipa U16 a cucerit Cupa Moldovei în 2017. S-a alăturat echipei Petrocub pe 14 septembrie 2023. A câștigat campionatul și Cupa în sezonul trecut.
Denis Romanenco s-a născut pe 18 noiembrie 1974 la Chișinău. A câștigat opt titluri de campion în componența echipei Zimbru. Pentru naționala Moldovei a disputat 26 de meciuri. Începând cu 15 ianuarie 2020 este antrenor de portari la FC Petrocub, trecându-și la activ un campionat și două Cupe. Lucrează cu portarii și la echipa națională.
Alexandru Onica este născut pe 29 iulie 1984 la Drăsliceni. A câștigat trei titluri de campion al Moldovei, cu Dacia și Sheriff. A susținut 21 de meciuri la echipa națională. Și-a încheiat cariera de fotbalist la Petrocub, cu care a câștigat Cupa Moldovei în 2020. A revenit la echipă la începutul acestui an.